Author: Milli
-
Supa anti-răceală a Andreei cu cartofi dulci și năut
Am hotărât să le asociez rețetelor iubite numele celor de la care le-am învățat, ca un patrimoniu al prieteniei și recunoștinței, pus într-un sertar digital. Azi vă fac cunoștință cu o supă de legume care încălzește imediat sufletul, mi-a făcut-o prietena mea Andreea într-o iarnă grea (o, tempora!) când ghetele mele au cedat și-am mers…
-
Milli’s Chilli
Nu e chiar inventat de mine acest chilli, însă am combinat trei rețete ca să ajung la ceea ce numesc eu perfecțiune într-o oală. Plus că-mi place rima. L-aș mânca oricând din noiembrie până-n martie și i-aș duce dorul vara. Cald, ușor afumat, ușor picant, plin de proteine și legume care stau prea cuminți în…
-
Recomandare docu-serial: Rotten (Netflix)
Într-o lume ideală, hrana este curată, gustoasă și producerea sa nu afectează în niciun fel mediul înconjurător. Într-o lume reală, azi a fost o zi proastă și o vom trata cu un munte de ciocolată! Și-am uitat apa acasă și o să cumpăr o sticlă de jumate, fiindcă leșin de sete. Și o să rezolv…
-
Despre Food Waste si cum să îi venim de hac
Vă povesteam că încerc să ies din starea asta în care mă simt mică și în care acțiunile mele nu par să aibă un impact real, vizibil, pentru o viață mai sustenabilă. Există însă un lucru pe care chiar îl putem influența ușor în lupta împotriva schimbărilor climatice și acela este risipa alimentară. Mâncarea risipită…
-
Obiectivele de Dezvoltare Durabila si ce pot face eu, asta mic
Mai sunt vreo 11 ani până fetița noastră va deveni adolescentă și-n zilele cu optimism debordant, îmi imaginez ca n-o să știe ce este plasticul de unică folosință, că nu va fi discriminată pentru că e fată, că va avea șanse să intre în câmpul muncii după facultate, să călătorească în siguranță și repede până…
-
Podcasturi despre mediu, sustenabilitate si implicare
M-am obișnuit să merg pe jos, mult, cât mai mult posibil. Când m-am mutat în București dintr-un oraș de provincie, orice distanță mi se părea imposibil de lungă, dar alegeam să o parcurg oricum pe jos, fiindcă așa îmi era obiceiul de acasă. Și acum pot să merg de la Universitate până la primul apartament…
-
Cel mai bun lucru pe care poti sa il faci astazi
Sunt zile în care feed-ul de pe rețelele sociale mă “hrănește” doar cu vești proaste: până în 2050 o să mai fie cât de cât bine, apoi infernul. Nu-i ființă vie în apele lumii fără să conțină microplastic. Temperaturile ajung până la 60 de grade celsius, în curând vom sta numai în casă. E greu…
-
E timpul pentru o noua teorie a economiei
Într-o perioadă în care se vorbește tot mai mult despre ascensiunea AI, despre co-design, despre zero-waste, digital activism sau gender equality, studenții încă învață la facultate din aceleași manualele de economie care, la fel ca multe companii și conducători de stat promovează același lucru: creștere. Indiferent de consecințe și de context, să fie creștere. Am…
-
O lectie de parenting din permacultura
Suntem părinți așa că Obosiți este al doilea nostru nume. Uneori ne mai alintăm Sleitule, Istovito, Truditule și alte dulcegării, ați inteles ideea. Căutăm solutii de simplificare a vieții, căutam scurtături, rețete minune gata în 10 minute, rezumatul cărții căci de unde timp, o jucărie bombastică care să distragă atenția, calea cea mai scurtă să…