În 2014, când ne-am cumpărat bucata asta de pământ la Moara Vlăsiei, în mintea noastră peste un an aveam să ne mutăm acolo, să stăm în hamace prinse de niște copaci umbroși, să uscăm roșii la soare și să măsurăm mustața usturoiului.
În realitate, lucrurile n-au mers așa ușor – nu tu umbră, nici posibilitatea de a trage curent așa ușor și nici bani n-au crescut în copaci ca să ne construim o casă. Am luat lucrurile mai molcom- și de aici a și venit numele grădinii.
Am reușit în schimb să creștem o grădină de roșii, în fiecare an mai frumoasă și de o diversitate de zici că peticul nostru de pământ înglobează toate rasele lumii: roșii roz și cărnoase, inimă de bou cât pumnul de mari, portocalii și dulci de le-ai face dulceață, galbene, mici și sub formă de pară, de ți le-ai face mărgele, roșii perfect roșii și perfect rotunde și preferatele abonaților, cherry negre. În primă fază, am luat semințe de la Banca de semințe de la Suceava, din întâlnirile noastre cu oameni care aveau deja grădini, am cumpărat chiar și din Sicilia niște soiuri parfumate. Acum avem propriile noastre semințe, le punem deoparte toamna și-n martie hop, se fac răsaduri.
Ca să crească sanătoase, plantăm un rând de roșii, unul de busuioc. La baza plantelor, punem fân ca să rețină mai multă apă (asta se cheamă mulcit). Le legăm de araci înalți, fiindcă roșiile noastre cresc și de doi metri.
Și mai facem ceva – le vorbim frumos, le alintăm, le spunem glume. În zona Banatului, la roșii se spune părădaise, cuvânt de origine sârbească. Dar noi credem că roșiile vin de fapt din paradis. După vreo 3 ore de udat intens în fiecare weekend, nu-i răsplată mai mare ca zeama care rămâne de la o salată de roșii cu ceapă, cu o lingură de ulei și un vârf de sare. Dacă roșiile nu-s suficient de darnice cu zeama, le mai strivești cu furculița. Dacă sunt prea darnice, sorbi direct din castron și apoi ștergi cu pâine orice urmă de salată.
Atunci simți că merită tot legatul și udatul, și mulcitul și vorbitul.
Leave a Reply