2017 la Gradina Molcom si ce-am realizat in anii trecuti

2017, sperăm să fii un an tare bun!

Înainte de-a pune pe hârtie planurile pentru 2017, revizuim ce-am realizat în anii trecuti, ca să știm cu ce plecăm spre viitor.

Când am cumpărat terenul de la Moara Vlăsiei, adică 2000 de mp, ne-am dorit să devină o mica gospodărie în care să ne construim o casă frumoasă, o grădina și-o livadă, respectând principiile de agricultură ecologică, permacultură și trai sustenabil (mai pe românește, să trăim ca bunicii noștri).

Cam în al doilea an de grădinarit, ne-am dat seama ca spațiul aceste are mult mai mult potențial. Am început să-l creionăm în minte și în suflet ca pe un spațiu comunitar și de schimbare sociala în care să ne chemam prietenii vechi sau noi, să-l folosim pentru activități educationale. Când am trecut la planificarea noilor visuri în excel, ne-am dat seama ca nu prea ne-ajunge spatiul. Hai să ne mărim parcela, ce poate fi așa de greu?, am zis.

Am inceput sa investigam din vecin in vecin al cui este terenul alaturat. Povestea e lunga si peripetiile au fost multe, ca-n România lui Caragiale: proprietarul care de fapt nu era el proprietar sau care nu dorea să vândă, lipsa actelor de proprietate, o impartire cadastrală incorecta, proprietarul decedat pe parcursul realizării actelor, apoi succesiune, autoritati de diverse feluri (Prefectura, OCPI) care nu prea aveau vreo treaba cu a servi cetateanul, samd. Am avut mare noroc de-ajutor de nadejde la primărie fără de care n-am fi reușit să finalizăm.

Așa ca iată-ne dupa aproape 1 an si jumatate de umblat hârtii, ne-am realizat visul: am mai cumparat bucata de pământ alăturată și-am ajuns la 3.500 de mp, taman bun pentru vise mai mari. Cu actele în cui exact pe final de 2016, cel mai frumos cadou de Crăciun.

Dar pe lângă așteptatul actelor, n-am stat pe loc. Din 2014 și până acum am grădinarit cu spor 3 sezoane, am învățat destul de multe despre sol, semințe, răsaduri, plante, mulcire, compost, îngrășatul terenului, soiuri, productivitate, dăunători.  Am vândut câteva sute de kilograme de legume crescute cu multa responasabilitate față de natură și față de oameni.

Am organizat petreceri pe cinste, am facut un puț, plantat livada, dormit sub cerul liber, cunoscut și împrietenit cu vecinii, ne-am obișnuit cu gândul că vom lăsa la un moment dat comfortul aparent al orașului ca să ne stabilim baza familiei aici.

De acum, pentru următorii 10 ani, vrem să batem tarusii unde va fi casa, sopronul, gradina deschisa, solarul, zona de compost, livada, iazul, ciupercaria, centru educational, spatiul creativ, traseele utilitatilor samd.

Asa ca iată ce ne propunem pentru noul an:

  • vom incepe prin a îngrădi noul teren prospat cumparat
  • apoi trasăm/înțărusam foarte clarii spațiile și liniile de comunicare prin tot terenul
  • începem amenajarea gradinii deschise cu straturi inălțate, poate adoptand niste forme mai organice cum am văzut la prietenii de la Gradina din Curtea Scolii
  • instalăm un hidrofor fix de putere mai mare care să poata deservi nevoi extinse si de-asemenea niste linii de irigatie atat pentru grădina & livada, pentru a evita udatul gradinii ‘la mana’, cu furtunul, cum am facut anii anteriori, cu un efort atat ineficient, cat si mare consumator de energie/apă
  • investigat si posibil cumparat solar de tip polytunnel și să experimentăm și cu crescutul legumelor în spații protejate
  • pornim centrul educațional ca proiect descentralizat, finanțat prin crowdfunding
  • plantăm copaci, pomi & arbusti fructiferi atât pe noul teren cat și pe marginea intregului teren. Așa continuăm planurile de food-forest începute anii trecuți.
  • sa cultivam legume mai diverse, mai multe ca volum si de-asemenea sa extindem perioada de cultivare (mai spre iarna de inceput – probabil spre februarie si apoi pana in noiembrie). Aici avem asa de multe idei, timp sa fie :).
  • deschidem procedura pentru conversia oficială a terenului catre agricultură ecologică certificată, deși de 3 ani n-a văzut vreodată chimicale
  • poate spre sfârșitul anului să pornim primii pasi pentru construirea casei de familie
  • sa scriem cat mai des pe molcom.ro si poate sa lansam si-un newsletter frumos pentru prieteni (nu uitați să vă abonați  în zona dedicată din dreapta! 🙂 )

Acum, întrucat simtim cumva că am hibernat mult timp, ar fi o mare tentatie să luăm toate intențiile noastre mai năvalnic și să vrem să le realizam pe toate cât mai repede. Dar întrucât n-avem presiunea zilei de mâine și nu depindem de venituri din Grădină, o vom lua, cum ii spune si locului, molcom.


Posted

in

by

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *